Din suflet pentru suflet... (fragmente din cenaclul literar-istoric dedicat lui D. Matcovschi și G. Vieru)

 Vocaţia poetică a lui G. Vieru şi dragostea dintâi a lui D. Matcovschi au fost puse pe altarul artei poetice. Cunoaştem că arta poetică este conceptul care defineşte ansamblul de trăsături referitoare la concepţia despre lume şi viaţă a unui poet, viziunea lui asupra menirii poetului şi a artei sale. Într-un interviu în 1997 G. Vieru spunea: „Poezia, pentru mine, reprezintă dragostea de pământ, de pământul din care te tragi, iubirea pentru limba strămoşilor tăi. Poezia, dacă se poate spune aşa, este răzbunarea frumuseţii pe urâţenie. Poezia mea vine de-acolo, din mare singurătate şi din mare suferinţă.”

  La început a fost cuvântul, scria Matcovschi în poezia care este o ars poetica - Cuvântul şi „dacă este Dumnezeu – în cuvânt este.” Cu această încredere în cuvânt îşi trăieşte poetul opera, căci „a scrie” înseamnă a trăi. Deci, a fi „sincer” însemnă a fi în stihia ta, a fi copil al firii. Scrisul este o spovedanie, o deschidere sufletească...(M. Cimpoi)

 (Se recită două colaje de poezii ale lui G. Vieru şi D. Matcovschi la această temă.)

„Merg eu dimineaţa, în frunte, Cu spicele albe în braţe Ale părului mamei. Mergi tu după mine, iubito, Cu spicul fierbinte la piept Al lacrimii tale. Vine moartea din urma. ……………………………. Mare eşti, moarte, Dar singura, tu. Eu am vatra unde iubi, Tu nu, tu nu. Prin mine un cântec de dor A trecut chiar acu. Eu am ţară unde să mor, Tu nu, tu nu. …………………………. Un mut traversează strada-n amurg. Îl văd zilnic pe aceeaşi stradă, cu aceeaşi pâine în mână pe care-o ţine strâns aproape muşcând-o. Ah, nimeni nicicând nu va şti ce înseamnă în ochii mutului pâinea ce-o duce: o floare? o stea? o gheară mai mare? Nimeni, nicicând nu va şti. …………………………………. Sosire în zori.  Şi două ore de somn.  Cenuşa albă la ferestrele camerei noastre.  Şi aceeaşi senzaţie de trecere prin foc.  Aceeaşi condamnare la carbonizare şi la uitare. ……………………………………. Sânt iarbă. Mai simplu nu pot fi...” (Ars poetica, Prin mine un cântec, Iartă-mă (Ars poetica,) Sosire în zori de G.Vieru)

„Talentul har?
Şi harul crez?
Dar crezul?
Rădăcina, sens?
Şi sensul?
Patimă sau dor?
Şi dorul?
Înger păzitor?
Un veac de dor, un veac de muncă
Nebuna muncă: de osândă!
Şi totuşi, munca!
Totuşi, sfântă!
Poezie, tiranie.

………………………………………….

Cresc adînc rădăcinile în pământ,
cresc, bărbate, ramurile în vânt;
vântul bate nestăvilit,
glas de bucium răsună departe
Şi iară mă bucur că n-am murit
şi cu nemoarte iară calc peste moarte.

……………………………………..

Cuvântul este suflet este, dacă este! Un univers intim, sublim, oval. Să taci, să tăinuieşti cuvântul nu se poate. Toate au fost cuvânt la început. E sfânt cuvântul adevărul cînd încape neânjumătăţit, neprefăcut; e sfânt-preasfânt ca picătura cea de ape, eternitatea care-a încăput.” (Poezie tiranie, Rădăcinile, Sfânt, cuvântul de D. Matcovschi )