CENACLU LITERAR - ISTORIC
IN MEMORIAM
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici
(În centrul sălii este un rug. În faţa
meselor se află două fotolii, de unul e sprijinită o chitară, pe altul – un
buchet de flori. În partea stîngă a sălii e proiectorul, în partea dreaptă –
fotografiile marilor artişti, precum şi a lui G. Vieru şi M. Eminescu, o
expoziţie de carte şi”Cartea mare a Neamului”. În faţa panoului cu fotografii
ard lumînări în. Pe cele patru mese ale participanţilor la cenaclu se află cîte
un simbol – roata, margareta, clepsidra, irisul. Feţele de masă sînt de culoare
violetă – culoarea destinului. )
Pro. I- În seclolul trecut fusese o
perioadă cînd devenise foarte la modă sintagma
,,tineret de creație“. Probalil, fusese gândită după modelul ,,tineret studios” și tineret
,,muncitor”.
Pro. II- Se încerca o încorporare a celor care începeau să se afirme în
literatură, muzică, pictură, teatru, film într-un fel de pătură socială cu un
statut oarecum special, dacă nu cumva chiar privilegiat.
Pro. I- Acum exact 30 de ani în urmă în
codri de la Ivancea
au avut loc Întrunirile Tineretului de Creție.
Acolo, sub foșnet străbun de frunză verde se întîlneau, de cele mai
multe ori pentru prima data poeți și poete, pictori și
pictorițe, cântăreți și
cântărețe, actori și actrițe,
să se pună reciproc la curent cu ,,tainele procesului de creție”,
se legau nu doar amiciții, ci și prietenii de durată unele cu impact direct în acte la Starea Civilă.
Pro. II- Era al naibii de plăcut, deși
total neobișnuit, să-i surprinzi seara la rug așezați
pe jos în jurul chitarei și vocii tânărului Ion Aldea-Teodorovici, pe la fel de
tinerii, unii încă necunoscuți de publicul larg – Petre Teodorovici, Valeriu
Jereghi, Vlad Druc, Leonida Lari, Nicolae Rusu, Andrei Vartic, Anatol Chiriac,
Arcadie Suceveanu, Silviu Fusu.
Pro. I- Sau să-l auzi pe Iurie Sadovnic cu sacramentala sa întrebare cîntată
atît de pătimaș: ,,cine dimineața-n
zori să-ți sărute obrăjorii?”.
Pro. II- Și n-ar trebui să mire pe nimeni astăzi că cel puțin
trei artizani ai mișcării pentru eliberare națională
de mai tîrziu au fost și participanţi marcanți
ai celor două Întruniri - Ion Hadîrcă, Nicolae Dabija și
Leonida Lari, iar alți doi participanți
Ion și Doina Aldea-Teodorovici, au devenit între timp
simboluri ale renașterii naționale.
( Se audiază un cîntec la chitară.)
Pro. I- Să aprindem candela memoriei
pentru cele două lacrimi gemene, care picură necontenit în sufletul neamului
nostru – Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
( Pe fundalul musical ,,Balada” de C. Porumbescu se aprind lumînări
și toți își ocupă locurile la mese.)
Pro. II- Doina și Ion Aldea-Teodorovici au fost furați
de toamnă. Trista conjugare a verbelor la trecut, personal, mă macină, mai ales
atunci cînd vorbesc despre cei doi mari dispăruți.
Trăim durut amintirea despre pierderea lor, iar acum vă rugăm să ținem
un minut de reculegere în memoria celor doi neîntrecuți
cîntăreți, Doina și Ion, nedespărțiți
în moarte ca și în viață.
( Pe fundalul muzical ,,Clopotul
învierii “ se recită poezia lui A. Păunescu ,,Moartea prietenilor”.)
,,Moartea prietenilor” de A. Păunescu
Dragii mei, ați
devenit o veste
La
telefonul așteptării mele
S-aud că nicio veste nu mai este
Și c-ați murit azi noapte pe șosele.
Ce stea
inadmisibilă pămîntul
Mai bine-ar fi o broască între broaște,
Mai bine nu ne-am mai cînta cuvîntul,
Mai
bine pe pămînt nu ne-am mai naște.
Și cît de simplu ați
plecat aseară
Lăsînd
atîta viață amînată,
V-ați
dus cum plecă zilele de vară,
Spre a nu vă mai întoarce niciodată.
Zdrobit te
odihnești la noapte, Ioane,
Într-un
năpraznic frigider de morgă,
Cînd
muzica fiiniţei suverane
Însîngerată
picură din orgă.
Și tu, irepetabilă mireasă,
Senină-n vremi
de haos și de moină,
Te duci
pe veci ca să ne lași acasă
Cea mai frumoasă și
mai tristă Doină.
Cei dragi mai
cred că ați plecat departe
Dar ochii
lor abia-și pot ţine moina
Adio, Ioane, frate peste
moarte
Și iartă-ne și noapte bună,
Doina.
Pro. I- Ne-am propus la cenaclul
literar-istoric de astăzi să aducem un omagiu celor care au devenit un simbol
al cîntecului de libertate și a celor mai sacre aspirații
ale poporului nostru.
Pro.
II- Multe s-au schimbat timp de 21 ani. Țara
despre care au cîntat cu atîta pasiune Doina și
Ion Aldea-Teodorovici a trebuit să se adapteze unor realități,
s-a modernizat și s-a lăsat cucerită de tehnologii avansate. Oamenii
acestei țări s-au schimbat și
ei, au devenit mai rezistenți. Și totuși, atunci cînd răsună muzica lui Ion și
a Doinei Aldea-Teodorovici, ceva vibrează în fiecare din noi și
ne aducem aminte cine sîntem cu adevărat. Creția
Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici face parte din
patrimoniul cultural al neamului nostru, rămîne veșnic
vie, de aceea considerăm că este absolut necesară întrunirea cenaclului literar-istoric de astăzi, pentru ai cunoaște
și voi, tînăra generație,
pe cei care au fost copii acestui pămînt, pe care l-au înălțat
în cîntec. Pentru a vă face cunoştinţă mai în de aproape cu aceste două
personalităţi, vă propunem nişte confesiuni cu marii artişti.
(Un
dialog imaginar cu marii artişti, vocile celor doi doar se aud.)
Elev I - De unde
vine Ion Aldea-Teodorovici?
Ion - Vin
dintr-o familie de slujbaşi. Tatăl meu a fost învăţător de cînt într-o şcoală medie din oraşelul Leova; mama
mea a fost medic. Tata a fost şi preot cîţiva ani, dar, gonit de soartă, a
trebuit să se retragă din biserică, să-şi ascundă în sine credinţa de Dumnezeu,
care îi da omului putere să supravieţuiască şi să devină un artist.
Elev II: - Unde te-ai născut?
Doina: - M-am născut în Chişinau, într-o familie de intelectuali. Eu sînt a
treia generaţie. Zicea cineva că în educaţie contează cine este educatorul. Am
avut un mare noroc de educatorii mei – părinţii.
Elev
I - Ce înseamna
pentru tine casa parintească?
Ion - Casa părinţilor
mei rămîne în memorie drept casa în care am crescut. Tatăl meu a murit pe cînd
aveam 10 ani. Dacă e să vorbim de cei 7
ani de-acasă, eu aş spune “10 ani de-acasă”, findcă la 10 ani ai mei a murit
tatăl meu şi cu asta s-a terminat copilaria mea.
Elev II: - Care erau jocurile tale preferate?
Doina: - Nu prea am avut jocuri. Făceam 4 ore la pian, apoi balet. De la 5
ani am tradus filme la studioul ,,Moldova-film”, din rusă în română. Nu aveam
timp pentru jocuri. Păpuşile nu mi-au plăcut niciodată. Unicul lucru pe care îl
aveam erau cărţile. Am fost într-o muncă permanentă.
Elev
I
- Ai avut o copilarie veselă?
Ion - Am avut o copilarie extraordinară de
frumoasă prin faptul că aveam placerea
de a munci şi de a învăţa, de a exersa
la vioară, la pian. După ce a murit tata, mama a găsit puterea de voinţă să mă ducă la Chişinău , să mă dea la
şcoala de 10 ani “Eugeniu Coca”. Era greu să mă întreţină şi m-a dat la casa de copii.
Prof. r. În creaţia marelui compozitor ciclu de
cîntece de dragoste, senine şi curate, sînt ca un imn consacrat mamei, femeii,
copiilor: “Balada familială”,
“Ala-bala”, “Fuga-fuga”, “Iartă-mă”, “Inimă de mamă, inimă de tată”. Pornind de
la textul piesei “Iartă-mă”, tînărul scriitor al “Condeiului insomniei” ne-a
pregatit un text, care merită de a fi ascultat.
(Se citeşte textul elevului Onceanu S.)
( Se interpretează cîntecul “Fuga-fuga”).
Elev II: - Ai fost profesoară de literatură…
Doina: - Pe timpuri învăţătorul şi preotul erau foarte apreciaţi şi erau
consideraţi neordinari, ca promotori ai frumosului, ai purităţii sufleteşti, ai
ştiinţei şi învăţăturii. Asemeni artistului, prin intermediul căruia Dumnezeu
vorbeşte cu oamenii. Sînt răsfăţată de marele vers al poetului Grigore Vieru,
iar pe de altă parte, marele vers al poetului îmi creează un mare sentiment al
responsabilităţii. Acest cuplu dumnezeiesc, G. Vieru şi Ion Aldea-Teodorovici,
mă face să mă conving că, într-adevar, cu ajutorul artistului, Dumnezeu
comunică cu oamenii.
Elev I - În multe lucrări ale tale apari ca o
personalitate dramatică. De unde acest dramatism?
Ion - La Chişinau , am fost interzis, pentru că muzica mea
avea ceva bisericesc în ea. La televiziunea din Chişinau am fost respins. Am
dus-o extrem de greu. Atunci, am cerut ajutor prietenului meu mai mare Grigore
Vieru. Dumnealui a încercat, dar nimic. Mi-a spus doar: “Cenzura rusească şi
mafia sînt prea puternice, Ioane ! Poate şi de la dramatismul familiei în care
m-am născut , de la dramatismul
bunicilor care este şi o oglinda a Basarabiei. Li s-a luat totul, ba au
mai fost deportaţi in Siberia .
Pro.
de i. În memoria victimelor căzute în războiul de pe Nistru vă rugăm să ţinem
un minut de reculegere.
Elev II: - Ce au prezentat anii ’90 pentru dumnevoastră?
Doina: - Au fost nişte ani de graţie divină. Mi-am schimbat imaginea, am
devenit mai sobră, purtam maramă. În acei ani am simţit şi eu necesitatea de a
susţine aspiaţiile poporului meu. Şi am făcut ceea ce a fost în puterile mele.
Acum sînt fericită că am fost alături de Grigore Vieru şi Ion Aldea-Teodorovici,
atunci cînd am semnat aceste creaţii sacre, cîntece care au convins publicul că
şi oamenii de arta sînt cu ei, cu luptătorii pentru simbolurile neamului.
Pr de l. r.: Doina si Ion au fost barzii care au cîntat cîntecele
potrivite scrise la momentul şi timpul potrivit. Cu piesele despre Tricolor,
grafie latină, limba română cîntate de ei pe versurile lui G.Vieru am reuşit să
obţinem libertatea noastra.
Doina: - Avem o limbă atît de frumoasă şi melodioasă. Ai impresia că e alcătuită
numai din vocale. Nimeni nu va putea să mă convingă că pămîntul nu este frumos,
că oamenii mei nu sînt frumoşi. Păcatul nostru cel mai mare este că nu preţuim
ceea ce avem şi cîntam tot ce e străin. Îmi amintesc că şi Alexandru Hîjdeu, şi
M.Eminescu, şi V. Alecsandri scriau acelaşi lucru. Citisem la V.Alecsandri că îi
reproşau cunoscuţii: ,,De ce te-ai
întors în Eşiul cel murdar şi plin de glod?” Iar scriitorul răspunde: ,,Dar şi
glodul e al meu!” Am optat pentru revenirea la limba română şi grafiia latină pentru a fi reintrodusă în cultura din Republica Moldova
Pr.l.r: Ode limbii române si grafiei
latine aduc alte membre ale cenaclului ,,Condeiul insomniei”.
(Elevele
citesc poeziile.)
Pr.istorie: Cîntecele patriotice interpretate cu multă dăruire de
cele două voci de aur ale Basarabiei mai rămîn a fi o lecţie de rezistenţă,
libertate şi dragoste de neam şi ţară, de aceea ele sînt actuale şi trebuie
promovate. Doina şi Ion au cîntat cu suflet, inspiraţie. Au creat valori, iar o
creaţie artistică ce denotă valoare niciodata nu moare. Ion poate fi considerat
un clasic al cîntecului patriotic, iar Doina - o voce dumnezeiască a muzicii acestui
ţinut. Au avut două vieţi şi o dragoste. Elevii cenaclului “Condeiul insomniei”
vin cu o dedicaţie în memoria dragostei celor doi.
Elev
I - Noi
sîntem un popor vesel?
Ion - Da. Pot
să spun ca neamul nostru e cel mai cuminte, cel mai frumos din lume. Iar
caracterul nostru este…cam dureros, ca şi dealurile Moldovei noastre. Poporul nostru a avut şi
personalităţi marcante, dramatice, a avut nişte dealuri care poate au fost mai
mare decît nişte munţi. Numai cine simte şi iubeşte cu adevarat Basarabia mă
poate înţelege.
Elev
I -Ce stil de muzica abordaţi?
Ion - Cînd sînt
trist, scriu muzică sacră. Am scris muzică simfonică, de cameră, cîntece pentru
copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice, dar în orice gen m-am
străduit să reflect starea-mi sufletească.
Prof. II Muzica
lui Ion este cu totul deosebită, copleşitoare, sinceră, izvorîtă din suflet.
Dar mai multe despre acest lucru ne va vorbi invitata noastră profesoara de
dirijat coral de la Colegiul
de Muzică şi Pedagogie. (Profesoara
prezintă informaţia.)
Elev III Un
compozitor şi o interpretă…Ei tindeau să transforme întunericul în lumină, şi
întunericul s-a răzbunat. Un compozitor şi o interpretă…Tindeau să transforme
piatra, ţărîna neroditoare, arborele sec – în suflet, iar piatra, ţărîna,
arborele s-au răzbunat. Pe ei, îmblînzitorii de spini şi de sîrme ghimpoase îi
mai caută cîntecele nescrise şi necîntate. Unde e domnul compozitor care m-ar
aşterne pe portative? Unde e doamna artistă care m-ar interpreta cel mai bine?
- se întreabă cîntecul, şi numai vîntul dacă mai răspunde… Şi arborii care
plîng cu lacrimi de frunze
(N.Dabija)
Elev
I - Aveţi un mottou al vieţii?
Ion - Cu ajutorul
Artistului Dumnezeu comunică cu oamenii. Numai Cultura si Credinţa ar fi în
stare să oprească procesul bestializării societăţii. ”Cultura şi Credinţa.
Credinţa şi Cultura”- acesta a fost mottoul vieţii noastre.
Prof. II Soţii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici sînt
primii care în anii ’90 au cîntat despre limba română şi Eminescu.
Ion -Odata, în drum spre Bucureşti, depăşind
viteza, am fost oprit de un agent de circulaţie care m-a salutat: “Să trăiţi,
dom’Eminescu”. ”Am încălcat regulile, dar nu sînt Eminescu, sînt
Aldea-Teodorovici”, l-am corectat. “Să trăiţi dle Aldea-Teodorovici! Să trăiţi
dle Eminescu!”.
Prof. II L-au cîntat pe Eminescu nu doar Doina şi Ion
Aldea-Teodorovici, au încercat să facă acest lucru şi doi tineri condeieri.
(Elevii citesc textile.)
Prof. I Prin cîntecul lor Doina şi Ion
au adus un omagiu limbii noastre dulci “ca un fagure de miere“, tricolorului
drag, tradiţiilor strămoşeşti. Şi au intonat ceea ce avem mai sfint: Dumnezeu,
mama, limba, neamul, suveranitatea, pacea, Eminescu. E bine cunoscut ciclul de
cîntece sacre: ”Reaprindeţi candela”, “Trei culori”, “Clopotul învierii”, “Pace
lumii”, “Suveranitatea”, “ Maluri de Prut”.
Elev
I:
- Ce aţi face, dacă aţi trăi în ziua de azi?
Ion:
- Aş face exact ceea ce am făcut înainte. Sînt convins că dacă aş trai şi eu,
şi Doina, muzica noastră ar ţine flacăra
redeşteptării aprinsă.
Doina: - Aş fi vrut să trăiesc zilele în care Moldova ,
ar fi o mică Elveţie, pentru că avem toate premisele să devenim o ţară înfloritoare. De aceea am lăsat un testament pentru
urmaşi:
“Dragi compatrioţi,
Ce este Patria? Patria este poporul care – pe o
anumita Piaţă – îşi înfăptuieşte mişcarea istorică. Patria este trecutul
poporului, prezentul şi viitorul. Patria este cultura, limba şi caracterul lui.
Patria e scopul revoluţiilor săvîrşite. Revoluţia pe care o săvîrşim este demnă
de neamul nostru. Zicea cineva că fiecare îşi vede propriul vis şi nu aude
coşmarul celorlalţi. Noi am trăit acelaşi coşmar, dar am avut şi acelaşi vis.
Este cel mai frumos vis – visul pentru libertate şi nimeni nu-l poate realiza –
numai noi înşine.
Sunt
mîndră că ţin de acelaşi neam cu Dumnevoastră, dragi compatrioţi, cei ce ne-am
apărat nu numai demnitatea naţională, nu numai liberatatea, dar şi viaţa.
-Noi
vrem să fim liberi , noi putem să fim liberi, avem destule minţi luminate, avem
destulă cuminţenie şi curăţenie. Cine nu are voinţă – nu are înţelepciune. Noi
le avem. Astăzi vom fi din nou aceeaşi bătaie a inimii, aceeaşi dorinţă,
acelaşi vis… E prea puţin ce faci pentru poporul tău, în cazul cînd nu faci
totul. Noi trebuie să facem mai mult decît totul.
Elev
IV: Dacă ritmul vieţii lor a fost un ceasornic, Ei au fost
arcurile…
Dacă muzica vieţii lor a fost o pasăre, Ei au fost
aripile mereu desfăcute penrtu zbor…
Dacă chemarea vieţii lor a fost vioară, Ei au fost
strunele, încordate, dar cu sete de vibraţie…
Dacă sensul vieţii lor a fost dragostea, Ei au fost
dorul de floare, de spic, de ploaie, de neam…
Dacă sensul vieţii lor a fost universul, Ei au fost
două stele rămase pe boltă pentru eternitate…
Noi ramînem să-I ascultăm mereu. Noi rămînem să le
ducem dorul.
Prof. II Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, două
suflete-pereche, două inimi gemene, indubitabil formează lista Trimişilor de
Sus pentru Moldova. Au venit pe
această lume şi au marcat destine… prin Creaţia, Prestaţia şi Credinţa lor… Au
convertit zeci de suflete să-şi iubească limba românească, scrisul latin, să
se-nchine la lucrurile sfinte, să-l reînfieze pe Eminescu, să-şi respecte
neamul şi ţara….
Prof. I Au ştiut ca nimeni alţii să comunice duios,
profund şi tulburător care sînt acele adevărate valori ale unui om şi ale unei
naţiuni care fac parte din Eternitate… Prin acest omagiu, vreau să mulţumesc
Domnului că am avut parte de EI. S-au dus înapoi de unde ne-au fost
trimişi – tot împreună, pentru că doar în doi reuşeau să respire…
Un elev Decorul prezentat
la cenaclu semnifică destinul. Întrunirea de astăzi s-a promovat sub protecţia
zeiţei Moira – simbolul filozofic al destinului, care a fost conturată în
concepţiile lui Homer, Sofocle, Eschil. În Mitologia Greacă e caracterizată în
aspectul triplu: Klotho, Lachesis şi Atropos. Klotho a fost responsabilă de
naştere, de început. Lachesis – a doua zeiţă a fost responsabilă de lungimea
vieţii, de măsurarea firului vieţii. Atropos supraveghea sfîrşitul, moartea.
Deci Klotho „toarce firul
vieţii”, Lachesis măsoară
firul vieţii, Atropos taie firul vieţii.
Alt elev Roata a fost văzută
de înţelepţi ca un simbol al Destinului. Este întîlnit în toate tradiţiile
antropologice de pe glob. Fiindcă se învîrte, roată exprimă ritmul vieţii.
Roata destinului este un disc împărţit în opt sectoare: dragoste, căsnicie,
copii, familie, profesie, afaceri, bani şi noroc.
Alt elev Simbolul stelei
este interpretat ca şi cheia
destinului. Simbolizează succes, inspiraţie nelimitată, clarviziune,
conştientizarea propriei valori, iubire, început bun.
Un elev Margareta e
simbolul puterii, destinului şi al puterii dragostei.
Alt elev Irisul simbolizează
credinţa, destinul, înţelepciunea.
Pro I Clepsidra
simbolizează curgerea implacabilă a vieţii, fiind şi ea un simbol al
destinului, un semn al trecerii timpului. Cele două părţi ale clepsidrei
simbolizează, de fapt, cele două principii fundamentale: plus şi minus, sus şi
jos, stînga şi dreapta, masculin şi feminin. Faptul că sînt amîndouă prezente
aici indică armonia. Scurgerea nisipului semnifică existenţa celor două planuri
– fizic şi nonfizic, material şi spiritual.
Pro II V.
Romanciuc în poezia „Clepsidra”,
extinde semnificaţia acestui motiv: „Cea mai veche clepsidră, formată
din cele mai vechi
recipiente:
lumea asta, acea
lume.
Nisipul
curge
dintr-un vas în
altul
exact într-un veac
de om.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu